Istoric si directii de actiune

⦁ Fondata in 2002 de Sensiblu, cu scopul de a sprijini persoanele si comunitatile defavorizate

⦁ Sanatatea este domeniul principal de interes, in acord cu obiectivele si activitatea Sensiblu

⦁ Doua directii principale de actiune

⦁ Violenta domestica, ca fenomen care afecteaza sanatatea fizica, psihica, emotionala si sociala a femeilor

⦁ Problemele de sanatate, care pun in pericol viata si incapaciteaza persoanele si familiile acestora 

Trei programe majore

o Casa Blu, adresat femeilor si copiilor victime ale violentei domestice

o Zona de Bunavointa, program caritabil prin care sunt sprijinite persoanele cu probleme grave de sanatate pentru a beneficia de tratamentele si interventiile necesare 

o Sanatate prin prietenie, prin care se ofera servicii medicale de baza locuitorilor din satele izolate ale Muntilor Apuseni, prin intermediul unui cabinet medical mobil, in parteneriat cu Asociatia Rotary Club “Floare de colt” Abrud Campeni

Facem o diferenta pentru cei care au nevoie de noi

⦁ Din 2002 si pana in prezent, aprox. 5 milioane euro au fost investite in programele fundatiei

⦁ De la inceputul programului Casa Blu, peste 5 700 de femei si copii victime ale violentei domestice au beneficiat de consiliere gratuita si mai mult de 200 au fost gazduite in adapostul temporar

⦁ In perioada 2011 – 2018, aproximativ 850 de persoane care au avut nevoie de asistenta medicala si tratamente au fost ajutate prin programul Zona de Bunavointa

⦁ Peste 7300 de consultatii au fost acordate locuitorilor din satele izolate ale Muntilor Apuseni prin cabinetul medical mobil si peste 15 000 de pacienti au acces la un bloc operator modern in Spitalul Orasenesc Abrud

⦁ Pentru programele si campaniile derulate de-a lungul anilor, Fundatia Sensiblu a primit 13 premii la competitii nationale si internationale 

De la inceputul activitatii, Fundatia Sensiblu s-a implicat in sustinerea femeilor si copiilor victime ale violentei domestice prin programul Casa Blu. Organizatia este acreditata ca furnizor de servicii sociale, iar serviciile sunt licentiate conform L217/2003

Una din problemele grave identificate in societatea romaneasca, necesitand o interventie imediata si eficienta, este violenta domestica. Din anul 2002, programul Casa Blu al Fundatiei Sensiblu raspunde intr-o maniera exhaustiva nevoilor cu care se confrunta femeile si copiii victime ale violentei domestice. Sunt avute in vedere atat problemele de natura sociala asociate fenomenului violentei, cat si aspectele psihologice si juridice. 

Expertiza Fundatiei Sensiblu: interventie in cazurile de violenta domestica, campanii de informare si educare, formarea specialistilor in recunoasterea si interventia in violenta domestica, lobby&advocacy

Interventia in cazurile de violenta domestica

Programul Casa Blu are derulare permanenta si ofera suport victimelor prin intermediul a doua tipuri de centre.

Un centru de consiliere, cu adresa publica, la serviciile caruia apeleaza femeile si copiii atat direct, cat si prin intermediul altor organizatii non-guvernamentale cu programe similare. Femeile beneficiaza de servicii gratuite de consiliere sociala, psihologica si juridica, reprezentare in instanta, decontarea certificatelor medico-legale. 

Programul Casa Blu a ajutat peste 5 700 de femei si copii sa se redescopere, sa se reinventeze si sa se bucure de ceea ce inseamna o viata in siguranta. De-a lungul anilor, adapostul fundatiei a fost casa pentru mai mult de 200 de persoane.

Informare si educare pe tema violentei domestice

Cele 20 de campaniile de informare si sensibilizare organizate in toti acesti ani au adus in atentia publicului tema violentei domestice si efectele asupra victimelor femei si copii, prin mesaje puternice si actiuni in strada sau in mediul online.

Programe de formare adresate asistentilor sociali

Pentru a transmite experienta acumulata pana in prezent in lucrul cu victimele violentei domestice si in managementul centrelor de consiliere si de recuperare pentru aceasta categorie de beneficiari, organizam cursuri acreditate de Colegiul National al Asistentilor Sociali din Romania cu titlul “Interventia asistentului social in cazurile de violenta in familie – dileme, provocari si limite profesionale”, care se adreseaza asistentilor sociali din sistemul public si privat, care interactioneaza cu victimele. 

Lobby pentru imbunatatirea legislatiei impotriva violentei 

Fundatia Sensiblu a fost implicata activ in imbunatatirea cadrului legislativ in domeniul prevenirii si combaterii violentei domestice inca din anul 2003, cand a aparut prima lege in acest domeniu, Legea 217/2003. In ultimii cinci ani, si-a unit eforturile cu alte 25 organizatii non-guvernamentale implicate activ in sprijinirea femeilor victime si au format Reteaua pentru prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor – Reteaua VIF, ceea ce le-a oferit mai multa forta in actiunile de lobby si advocacy.

De la inceputul programului si pana in prezent, 3,5 milioane de euro au fost investitia Fundatiei Sensiblu in sanatatea si starea de bine a peste 850 de persoane.

Cazurile ajung in atentia Fundatiei Sensiblu fie prin intermediul angajatilor grupului A&D Pharma, fie au contactat direct fundatia. 98% dintre persoanele care solicita ajutorul se confrunta cu o problema medicala grava, de cele mai multe ori diferite tipuri de cancer.

Programul "Sanatate prin prietenie" a fost dezvoltat in parteneriat de A&D Pharma, Fundatia Sensiblu si Asociatia Club Rotary “Floare De Colt” Abrud-Campeni si consta in oferirea de consultatii medicale gratuite pentru locuitorii din comunitatile izolate din Valea Ariesului si Abrudului.

Programul ”Sanatate prin prietenie” s-a nascut la initiativa unuia dintre angajatii companiei A&D Pharma, familiarizat cu activitatea Asociatia Club Rotary “Floare De Colt” Abrud-Campeni si care a gasit in aceasta asociatie un partener potrivit pentru companie. 

Fundatia Sensiblu impreuna cu A&D Pharma s-au ocupat de achizitia cabinetului medical mobil, carosat (izolare termica si panouri de fibra de sticla), de adaptarea acestuia pentru echipamentele medicale (suport ecograf, birou, bancheta pliabila, pat pentru consultatii) si dotarea cu aparatura medicala si echipamente: ecograf  digital, electrocardiograf, spirometru, dermatoscop, termometru, trusa prim ajutor, tensiometru, oftalmoscop, otoscop, laptop, imprimanta, generator care asigura autonomia pana la 12 ore.

Anual, intre 2012 si 2016, au fost vizitate anual peste 350 de sate si catune, fiind acordate peste 4 000 de consultatii. In anul 2018, am ajuns la 7300 de consultatii gratuite.

In 2017, Fundatia Sensiblu si Clubul Rotary Abrud – Campeni ,,Floare de Colt” au decis sa isi puna laolalta resursele pentru a se achizitiona un aparat de anestezie si un aspirator chirurgical, necesare modernizarii blocului operator din cadrul sectiei ATI a Spitalului Orasenesc Abrud. In prezent, peste 15 000 de locuitori din zona beneficiaza de servicii medicale de calitate in vecinatatea lor si nu mai sunt nevoiti sa strabata zeci de kilometri pentru o interventie chirurgicala.

In 2019, echipamentele cabinetului medical au fost upgradate, acum fiind disponibil un ecograf Doppler color, dotat cu sonda endo-cavitara, abdominala, cardiologica si liniara pentru circulatie periferica, care permite depistarea cu precizie a afectiunilor cardiace. Este un program care creste de la an la an, in functie de nevoile tot mai crescute ale populatiei si de provocarile noi cu care se confrunta cadrele medicale din zona.

Afla mai multe detalii: www.fundatiasensiblu.ro