Tratarea arsurilor solare în cazul copiilor

Categorie Blog

Soare, mare, distracție cât cuprinde și joacă de dimineața până seara. Așa definesc cei mici vara, și pe bună dreptate, este anotimpul în care copiii se bucură la maximum de natură și timp frumos. Expunerea îndelungată a celor mici la razele solare le poate aduce, însă, o serie de necazuri.

Părinții sunt cei care trebuie să aibă grijă să-i protejeze pe prichindei de razele UVA/UVB în timpul plimbărilor pe afară și mai ales în timpul bălăcelii, indiferent unde se întâmplă: la mare, la ștrand sau la piscină. Copiii prezintă cel mai mare risc de a dezvolta probleme de sănătate, pe termen lung, legate de expunerea prelungită la soare. Joaca în aer liber este importantă, dar este necesară o atenție sporită pentru a preveni arsurile solare. Și e bine să știți că există creme de protecție solară dedicate special copiilor. Bebelușii peste șase luni pot fi expuși doar dimineața sau seara la soare și doar după ce li s-a aplicat cremă cu SPF 50. În cazul sugarilor cu vârste sub șase luni, sfatul medicilor este să nu fie deloc expuși direct la soare.

,,Copiii sunt mult mai vulnerabili la expunerea la soare. Pielea lor este subțire și au un sistem pigmentar insuficient dezvoltat. Mecanismele de termoreglare sunt mai puțin eficiente, iar riscul lor de insolație, deshidratare, arsuri solare și supraexpunere la radiațiile ultraviolete este mare”, a precizat conf. univ.dr. Tudor

Ciuhodaru, medic primar medicină de urgență. Specialistul le recomandă părinților să aplice cremele copiilor cu 20 de minute înainte de expunerea acestora la soare și să le reaplice la fiecare două ore sau imediat după ce au ieșit din apă. Nu uitați însă că statul în apă duce la amplificarea efectelor nocive ale razelor ultraviolete, prin urmare arsurile solare şi insolaţia se instalează mult mai ușor. Arsurile de gradul întâi le recunoști prin: roșeață, umflături ușoare ale pielii și durere. Arsurile de gradul doi se manifestă prin durere, umflături, bășici la nivelul pielii și mâncărime.

Puteți să-i aplicați comprese umede direct pe piele și să contactați medicul pentru a vă sfătui dacă e necesar să-I administrați medicamente antiinflamatoare. În cazul

unei arsuri solare, copilul se plânge de dureri și senzații de căldură la nivelul pielii, simptome care se agravează la câteva ore după expunerea la soare. O baie, dar nu foarte rece, îi va prinde bine copilului, de asemenea aplicarea unui gel de aloe vera sau de cremă hidratantă, cicatrizantă poate calma durerile pielii.