Alergii - Ce sunt, ce le cauzeaza, tipuri frecvente, cum stii la ce esti alergic si ce tratament sa iei

Categorie Sanatate

Daca pana la varsta adulta nu te-ai confruntat cu o alergie, cel mai probabil credeai ca nici nu ai sa te intersectezi vreodata cu acest timp de afectiune. Trebuie sa stii insa ca alergiile se pot dezvolta si la maturitate. Astfel, daca ai zis ca esti racit, te-ai tratat corespunzator, dar secretiile nazale, stranuturile nu au disparut, iar medicul de familie ti-a recomandat un medicament impotriva alergiilor care ti-a ameliorat starea instant, raspunsul este cert: ai alergie. Cum se declanseaza alergiile, cum afli la ce esti alergic sau cum tratezi o alergie, afli din articolul pe care ti l-am pregatit.

Cuprins:

Ce sunt alergiile?

Ce cauzeaza alergiile?

Care sunt cele mai intalnite tipuri de alergii?

Te nasti cu alergiile sau se dezvolta in timp?

Care sunt simptomele alergiilor? 

Cum imi dau seama daca am raceala sau alergie?

Cum stii la ce esti alergic? Diagnostic

Cum tratezi alergiile?

Care sunt riscurile si complicatiile alergiilor?

Alergiile si sarcina - Ce trebuie sa stiu?

Ce sunt alergiile?

Alergiile reprezinta un raspuns al sistemului imunitar la o substanta din mediu care in mod normal este inofensiva, dar pe care organismul o percepe ca daunatoare. Prin urmare, se declanseaza mecanismele de aparare imunitara impotriva „invadatorului”, precum stranut, secretii nazale, ochi inlacrimati sau eczeme. 

Substantele straine la care sistemul imunitar reactioneaza se numesc alergeni si pot fi polen, acarienii de praf, alimente, mucegai, animale de companie, intepaturi de insecte sau medicamente. O alergie poate afecta diferite parti ale corpului:

- nasul si/sau ochii - se declanseaza rinita alergica sau conjunctivita alergica;

- pielea - se declanseaza dermatita atopica sau urticaria;

- plamanii - se declanseaza astmul bronsic;

Alergiile sunt frecvente la copii. Unele dispar pe masura ce persoana inainteaza in varsta, altele raman de-a lungul intregii vieti. De asemenea, alergiile se pot dezvolta si la varsta adulta. Astfel, o persoana care nu se stia alergica, de exemplu la polen sau praf, incepe sa aiba simptome specifice, lucru cauzat posibil de schimbarile de mediu.

Majoritatea reactiilor alergice sunt usoare si pot fi tinute in mare masura sub control. Reactiile severe sunt mai putin frecvente.

Ce cauzeaza alergiile?

Reactia alergica apare daca persoana inspira, atinge, inghite sau intra intr-un fel sau altul in contact cu alergenul. Reactiile alergice pot fi usoare, severe sau chiar pot pune viata in pericol.

In mod normal, sistemul imunitar protejeaza organismul impotriva substantelor daunatoare, precum virusuri sau bacterii. In cazul persoanelor alergice, sistemul imunitar raspunde la alergeni ca si cum ar fi niste invadatori, asemeni virusurilor. Acest lucru provoaca in organism eliberarea de histamina - o substanta foarte importanta in procesul de aparare al corpului impotriva bacteriilor, virusurilor sau a altor organisme straine.

Histamina actioneaza ca un neurotransmitator, trimitand mesaje intre celule. Ea joaca un rol cheie in multe functii fiziologice diferite. Ii transmite stomacului sa produca acid pentru a digera alimentele sau ajuta la reglarea ritmului circadian (somn-veghe).

Cand sistemul imunitar reactioneaza la un alergen, acesta produce un anticorp numit imunoglobina E (IgE). Productia de IgE face parte din incercarea corpului de a distruge alergenul si de a se proteja. In cadrul procesului, anticorpii IgE semnaleaza sistemului imunitar sa elibereze histamina. Doar ca prea multa histamina in corp provoca un raspuns nedorit, care conduce la iritatii ale nasului, gatului, pielii si plamanilor, pe scurt spus, apar simptomele de alergie.

Care sunt cele mai intalnite tipuri de alergii?

Exista multe tipuri diferite de alergii, insa unele dintre ele se intalnesc intr-o masura mai mare, acestea sunt:

- alergie la polen - mai este cunoscuta si sub numele de „febra fanului”;

- alergie la acarienii de praf;

- alergie la animalele de companie - nu lungimea firului de par afecteaza, ci particulele de pe pielea cainelui/pisicii;

- alergie la alimente - in special la oua, lapte de vaca, alune, nuci, peste, fructe de mare, grau, soia;

- alergie la muscaturi si intepaturi de insecte;

- alergie la medicamente - ca de exemplu la ibuprofen, aspirina si anumite antibiotice;

- alergie la mucegai - micile particule de mucegai sunt inhalate odata cu aerul pe care il inspiram;

Te nasti cu alergiile sau se dezvolta in timp?

Exista cazul in care te nasti cu alergia, pentru ca s-a transmis genetic si ai aceasta sensibilitate toata viata. Dar exista si situatia in care poti dezvolta alergia la maturitate. Alfel spus, o persoana la 30 sau 50 de ani poate depista ca a dezvoltat o reactie alergica la acarienii de praf, desi niciodata in copilarie sau adolescenta nu a intampinat vreun disconfort. Factorii cauzatori pot fi contactul foarte redus in copilarie cu acel tip de alergen, schimbarea domiciliului intr-un alt oras sau poluarea in continua crestere.   

Care sunt simptomele alergiilor?

Simptomele unei reactii alergice apar de obicei la cateva minute de la expunerea la agentul alergen, iar ocazional se declanseaza treptat, la cateva ore. Desi o alergie poate impedica desfasurarea normala a activitatii persoanei afectate, cele mai multe reactii alergice sunt usoare.

Cele mai intalnite simptome ale alergiilor sunt:

- stranut, mancarime a nasului, scurgeri nazale, nas infundat;

- lacrimare sau mancarime a ochilor, ochi rosii;

- respiratie suieratoare, senzatia de apasare in piept, dificultate de respiratie si tuse;

- eruptie cutanata rosie si mancarime;

- umflarea buzelor, a limbii, a fetei sau in jurul ochilor;

- dureri de burta, senzatie de rau, varsaturi sau diaree;

- piele uscata, rosie si crapata;

Simptomele variaza in functie de tipul de alergen si de modul in care pacientul intra in contact cu acesta. De exemplu, apar secretii nazale in cazul expunerii la polen, pot aparea eruptii cutanate in cazul unei alergii la medicamente sau stari de rau, greata daca persoana a mancat ceva la care este alergica.

In cazuri rare o alergie poate duce la o reactie alergica severa, numita anafilaxie sau soc anafilactic, care poate pune viata in pericol. Printre simptome se numara umflarea gatului si a gurii, confuzie sau pierderea cunostintei. Anafilaxia este o urgenta medicala care necesita tratament imediat.

Cum imi dau seama daca am raceala sau alergie?

Persoanele care dezvolta alergii la maturitate, atunci cand apar simptomele specifice, scurgeri nazale, stranut, incep sa se trateze impotriva racelii. Pentru ca in trecut nu au dezvoltat alergii, ei sunt surprinsi sa afle ca de fapt simptomele erau de la un factor alergen.

Simptomele anumitor tipuri de alergii seamana foarte mult cu cele ale racelii, ca de exemplu stranutul sau nasul care curge. De aceea, in multe cazuri apare intrebarea daca este vorba de o alergie sau raceala. Tabelul de mai jos te va ajuta sa le poti diferentia pe baza simptomelor pe care le ai:

Manifestari ale simptomelor

Manifestari ale simptomelor

Alergie

Raceala

Nas care curge

Da

Da

Nas infundat

Da

Da

Stranut

Da

Da

Mancarime a ochilor si lacrimare

Da

Nu

Tuse

Uneori

Da, de cele mai multe ori

Cum arata secretiile nazale?

Subtiri, apoase, transparente

Groase, de culoare galbena sau verde

Durere in gat

Uneori

Da

Durere de cap

Nu

Da, de multe ori

Febra

Nu

Da, uneori

Cum au debutat simptomele?

Brusc

Treptat, pe parcursul a 1-3 zile

Ce perioada a anului este?

Apare mai frecvent primavara

Apare mai frecvent iarna

Nota: Daca te confrunti inclusiv cu frisoane, dureri musculare, te simti foarte obosit, atunci inseamna ca este vorba de o gripa.

Cum stii la ce esti alergic? Diagnostic

Daca nu ai fost pana acum diagnosticat cu vreo alergie, dar in prezent manifesti simptome specifice si vrei sa afli care este factorul declansator, inseamna ca va trebui sa iti faci o programare la alergolog.

Atunci cand te prezinti la consult vei fi intrebat despre simptome, cand apar, cat de frecvent se manifesta si ce banuiesti ca le-ar provoca. De asemenea, medicul o sa te intrebe daca ti-ai schimbat domiciliul sau va vrea sa afle aspecte despre mediul de la job. Discutia va putea atinge (in functie de simptome) si intrebari legate de obiceiurile alimentare.

Totodata, medicul alergolog va efectua si un examen fizic, acordand o atentie deosebita nasului, gatului, ochilor, urechilor, pieptului si pielii.

Pentru a sti exact ce iti provoaca reactiile alergice, tine cont ca exista doua categorii mari de teste care se realizeaza pentru a depista tipul de alergen: 

teste cutanate (testul Prick, testul intradermic si testul Patch)

teste sangvine (din sange, numite si serologice)

Prin urmare, daca nu sti la ce ai putea fi alergic (si la recomandarea medicului alergolog), te poti programa pentru realizarea unuia dintre testele alergologice, cutanate sau din sange. In continuare ti le prezentam:

Teste cutanate pentru depistarea alergiei:

- nu sunt dureroase;

- dureaza aproximativ 30 de minute;

- rezultatul este aflat pe loc;

Testul cutanat Prick:

- este cel mai popular tip de test cutanat si se realizeaza in special pentru alergenii respiratori (polen, mucegai, acarieni s.a.), dar si pentru alimente; determina rapid si cu precizie la ce esti alergic;

- medicul alergolog pune pe pielea pacientului (pe antebrate) cate o picatura de extras alergenic (polen, praf de casa, mucegai, mesteacan, salcie, stejar, tei s.a.), printr-o intepatura superficiala la nivelul dermului (nu provoaca sangerare); daca persoana este alergica la unul sau mai multi dintre alergeni, locul intepaturii se inroseste si se umfla usor la un interval de maxim 15 minute;

- pentru realizarea testului cutanat Prick, este important sa nu fii sub tratament alergologic, cum ar fi Aerius sau Claritine; mai mult decat atat, trebuie sa fii intrerupt administrarea pastilelor cu 5-7 zile inainte de data programarii la test;

Testul cutanat intradermic:

- se utilizeaza cu precadere atunci cand se banuieste o alergie la medicamente;

- se realizeaza de regula dupa ce a fost facut testul Prick, pielea nu s-a inrosit la locul aplicarii niciunui alergen, dar cu toate acestea pacientul continua sa se confrunte cu simptome suparatoare;

- persoana este expusa la cate o picatura de extract alergenic prin intepatura (la nivel mai profund decat in cazul testului Prick); daca una dintre substantele alergenice provoaca roseata si umflatura, inseamna ca tipul de alergie a fost depistat;

Testul Patch:

- este folosit pentru testarea reactiilor alergice intarziate ale pielii, mai precis in cazul pacientilor cu dermatite de contact sau eczeme, la care se suspecteaza o cauza alergica (vopsea de par, creme, parfumuri, extracte de plante, aliaje dentare, substante dezinfectante s.a.);

- se lipesc pe piele (pe spate) niste plasturi hipoalergenici, care fiecare contine cate o substanta alergenica; sunt lasati sa actioneze 48 de ore, iar ulterior medicul alergolog interpreteaza rezultatele;

Teste sangvine pentru depistarea alergiei:

- se recolteaza sange care este trimis pentru analiza de laborator; fiindca sistemul imunitar reactioneaza prin aparare, considerand alergenul periculos, el produce anticorpi de tipul imunoglobulinei E (IgE);

- testele alergologice de sange depisteaza tocmai prezenta anticorpilor de tip IgE - imunoglobuline E;

- spre deosebire de testele cutanate, se pot efectua si in timpul tratamentului impotriva alergiilor (indiferent de medicamentele luate, Claritine, Aerius, Zyrtec etc.);

Datorita diagnosticarii vei putea sa te feresti de alergenul cauzator, sa ameliorezi simptomele si, totodata, sa adopti un tratament pentru alergia ta (in special daca este de tip respirator (polen, acarieni de praf s.a.). Afla mai multe in continuarea articolului.

Cum tratezi alergiile?

Odata identificata cauza alergiei, in primul rand poti lua masuri pentru a reduce expunerea la acel alergen. De exemplu, daca ai aflat ca esti alergic la acarienii de praf, se recomanda stergerea prafului cu o carpa umeda, spalarea saptamanala a asternuturilor la 60°C, folosirea huselor de pat sau de perne antialergice ori lipsa depozitarii cartilor in dormitor. 

Persoana alergica la polen va primi de la medicul alergolog sfaturi precum pastrarea geamului inchis dimineata si seara sau purtarea unei palarii si a ochelarilor de soare, pentru o expunere diminuata.

Pentru ameliorarea simptomelor provocate de o alergie se recomanda medicamentatia prezentata mai jos. Dar tine cont ca tratamentul medicamentos NU vindeca alergia, doar diminueaza reactiile provocate de aceasta.

Antihistaminicele:

- blocheaza actiunea histaminei (substanta prezenta in corp care actioneaza ca un aparator impotriva agentilor straini care vor sa patrunda in organism) si regleaza sistemul imunitar prin reducerea reactiilor imune la factorii alergeni; 

- antihistaminicele nesedative le gasesti in farmaciile Sensiblu si le poti achizitiona fara reteta; 

- exista si sprayuri antihistaminice, nazale si oculare; intreaba farmacistul Sensiblu;

Spray-urile nazale corticosteroide:

- sunt eficiente pentru tratamentul rinitei alergice moderate pana la severe, daca sunt utilizate conform prescriptiei;

De stiut:

- tratamentul poate fi alcatuit din antihistaminice si corticosteroide, fiind utilizate pentru ameliorarea simptomelor rinitei alergice moderate pana la severe; 

- in unele cazuri pot fi de ajutor si picaturile oftalmice, cere consiliere farmacistului Sensiblu;

- exista si spray-uri naturale, cu solutie salina sau apa de mare, folosite pentru decongestionarea nasului, in cazul rinitelor alergice sau a sinuzitelor;

Adrenalina (Epinefrina):

- este utilizata pentru tratamentul de urgenta, de prim-ajutor, cand viata pacientului este pusa in pericol - prezinta o reactie alergica severa (anafilaxie) la intepaturi de insecte sau medicamente;

- se administreaza cu un auto-injector si nu este necesara pregatirea medicala;

Imunoterapia alergenica:

- spre deosebire de optiunile de tratament mai sus prezentate, care sunt de scurta durata si care au rolul de a tine sub control simptomele suparatoare, imunoterapia alergenica (cunoscuta si sub denumirea de desensibilizare sau hiposensibilizare) actioneaza impotriva cauzei, stopand reactiile alergice;

- implica administrarea unor cantitati controlate de extracte de alergeni (cei care cauzeaza simptomatologia pacientului) sub forma de injectii sau picaturi/tablete administrate sub limba; in felul acesta organismul se obsinuieste cu substanta in cauza si dezvolta toleranta (sistemul imunitar nu mai declanseaza mecanisme de aparare);

- imunoterapia mai este numita si vaccinare antialergica si este un tratament de lunga durata, cuprins intre 3 si 5 ani; 

- doza in formula injectabila se administreaza lunar, iar cea sublinguala in fiecare zi (pentru minim 3 ani);

- imunoterapia este supravegheata de medicul alergolog;

Care sunt riscurile si complicatiile alergiilor?

Astmul - este o boala pulmonara cronica caracterizata prin cai respiratorii inflamate si respiratie cu probleme; un atac de astm se manifesta prin senzatie de apasare in piept, dificultati de respiratie si tuse;

Anafilaxia - este cea mai severa complicatie alergica, asociata de regula cu alergeni precum mancare, medicamente (ca de exemplu penicilina) sau veninul de insecte; printre simptome se numara scaderea tensiunii arteriale, pierderea cunostintei, eruptii cutanate, greata sau varsaturi; este o urgenta medicala pentru ca poate provoca convulsii, aritmie (batai neregulate ale inimii), soc sau tulburari respiratorii; 

Totodata, persoanele cu alergii sunt mai predispuse riscului de a dezvolta:

- eczema (o afectiune a pielii caracterizata prin inflamatie);

- infectii ale urechilor sau plamanilor;

- sinuzita;

- polipi nazali;

- migrene;

Alergiile si sarcina - Ce trebuie sa stiu?

Antihistaminicele pot fi utile in timpul sarcinii pentru a trata simptomele nazale si oculare ale rinitei alergice sezoniere sau perene, a conjunctivitei alergice, a mancarimii urticariei sau a eczemelor; din cauza ca simptomele alergiei pot afecta alimentatia materna, somnul sau bunastarea emotionala si pentru ca rinita alergica necontrolata poate conduce la astm sau sinuzita, antihistaminicele pot oferi un beneficiu cert in timpul sarcinii; 

ATENTIE! Consulta-te intotdeauna cu medicul tau ginecolog sau farmacistul inainte de a lua orice tip de medicament in timpul sarcinii.

Este important sa faci diferenta intre alergie si nas infundat ca simptom de sarcina (rinita de sarcina); congestia nazala incepe de obicei in al doilea trimestru, dat fiind nivelurile ridicate de estrogen si progesteron care cresc fluxul de sange in intreg corpul - inclusiv in nas, motiv pentru care apare inflamarea mucoasei nazale; acest lucru te va face sa te gandesti la o raceala sau o alergie; in cazul racelii alte simptome pe langa nasul infundat sunt: usoara febra, secretii nazale galbene sau verzi; in cazul alergiei alte simptome care se manifesta sunt: stranut, secretii apoase, mancarimi la nivelul nasului, ochilor; daca nu ai aceste simptome adiacente, este posibil sa ai rinita de sarcina (non-alergica), adica nasul infundat care nu te lasa sa respiri liber; disuta cu medicul tau pentru a fi sigura asupra factorului declansator;

Numarul persoanelor care sufera de alergii este in continua crestere. Rinita alergica este o boala frecventa. Este important sa cunosti cauzele alergiei pentru a sti sa te feresti. Tu stii la ce esti alergic?