Dislexia: Ce este, Simptome si Manifestari

Categorie Sanatate

Ce este dislexia?

Dislexia, sau tulburarea cititului, face parte din grupul „tulburarilor specifice de invatare”ce au la baza o disfunctie neuro-biologica care afecteaza o parte dintre procesele cognitive specifice implicate in dezvoltarea capacitatii de a citi.

Un copil poate fi diagnosticat ca fiind dislexic abia spre finalul clasei a II-a, dupa ce a parcurs invatarea tuturor literelor si mai ales, dupa o perioada de minimum sase luni de instruire intensiva in urma careia nu s-a inregistrat un progres vizibil. Copiii cu forme usoare de dislexie, in special cei cu inteligenta peste medie care reusesc sa compenseze partial dificultatile pe care le au, pot trece neobservati pana prin clasa a IV-a, cand asteptarile privind fluenta si comprehensiunea cititului intrec performanta lor. Dislexia poate afecta corectitudinea (decodarea si pronuntarea corecta a literelor si silabelor), fluenta (rapiditatea) si comprehensiunea (intelegerea) cititului.

Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenta. Chiar si copiii cu inteligenta superioara sau supradotati pot avea tulburari specifice de invatare, datorita faptului ca, in dislexie, este vorba doar de afectarea unor capacitati partiale specifice (anumite functii cognitive) in timp ce abilitatile adaptative generale sunt nealterate. Astfel, nu exista doi copii dislexici cu simptome identice, deoarece disfunctiile cognitive specifice (afectarea capacitatilor partiale) apar in combinatii variate si grade de severitate diferite.

Manifestarile dislexiei

Dislexia prezinta manifestari ce pot fi observate de multe ori inca din perioada prescolara, odata ce copilul a inceput sa vorbeasca. Frecvent, copiii care vorbesc tarziu si incorect, manifestand diverse forme de dislalii sau alte tulburari de limbaj, sunt predispusi catre dislexie la varsta scolara insa nu intotdeauna copiii dislexici au avut in istoricul lor de dezvoltare o intarziere in dezvoltarea limbajului, existand alte forme ale dislexiei (de ex.: dislexia vizuala sau de suprafata) care nu au legatura cu dezvoltarea limbajului, fiind determinata de disfunctii la nivel de procesare vizuala.        

Simptomele dislexiei

Astfel, simptomele predispozitiei spre dislexie pot fi observate inca din perioada prescolara in vorbire, motricitate, abilitati de orientare in spatiu si timp, atentie, perceptie (auditiva sau vizuala) sau memorie. Intrucat, in general, tulburarile specifice de invatare sunt extrem de eterogene, fiecare copil este unic prin manifestarile sale, astfel ca in unele cazuri sunt observabile mai multe simptome usoare, iar in alte cazuri, desi numarul simptomelor este mai mic, severitatea acestora este considerabil mai mare. In plus, dislexia se asociaza frecvent atat cu alte tulburari specifice de invatare (disgrafia, disortografia, discalculia), cat si cu alte tulburari de neurodezvoltare (de ex.: ADHD, dispraxia, tulburarile de limbaj si comunicare).        

Desi tulburarile de invatare NU se pot vindeca, ci doar remedia, ignorarea acestora poate avea urmari grave in ceea ce priveste dezvoltarea emotionala a copilului, conducand ulterior, la dificultati majore de integrare sociala si profesionala ale acestuia. 

MONICA BOLOCAN

Psiholog clinician specialist

Clinica Neuroaxis

www.neuroaxis.ro