Metode de contraceptie - 12 metode si eficienta lor

Categorie Sanatate

Planificarea familiala naturala se bazeaza pe cunoasterea ciclurilor menstruale si evitarea contactelor sexuale in perioada fertila. Daca nu iti doresti o sarcina, iata mai jos 12 metode de prevenire:

Coitus interruptus: este o metoda prin care penisul se retrage din vaginul partenerei inainte de ejaculare. Rata de preventie este de pana la 75 %. 

Anticonceptionalele orale au o rata de prevenire a sarcinii intre 95% si 99%. Nu protejeaza de boli cu transmitere sexuala (BTS). Trebuie sa mergi la medicul tau ginecolog pentru un control si pentru recomandare. 

Dispozitivele intrauterine (DIU) pot fi de doua tipuri: cele din cupru si cele hormonale. Acestea ofera protectie pe termen lung, pot fi tinute intrauterin pentru trei-cinci ani, dar nu protejeaza de BTS. Rata de prevenire a sarcinilor este de 99%. Pentru insertia steriletului trebuie sa mergi la medicul ginecolog. 

Diafragma este o metoda de contraceptie de bariera care trebuie introdusa in vagin pentru a preveni spematozoizii sa patrunda in uter. Nu protejeaza de BTS. Este eficienta in proportie de 80-95%. 

Implantul contraceptiv ofera protectie pe termen lung, dar nu protejeaza de BTS. Contine progestin care este eliberat treptat timp de trei ani. Rata de prevenire a sarcinilor este de 99.99%. 

Spermicidele sunt o metoda de contraceptie eficienta atunci cand sunt folosite impreuna cu alte metode, ca diafragma. Singure nu ofera protectie buna si nu protejeaza de bolile cu transmitere sexuala. 

Inelul vaginal este un inel mic de plastic care se insereaza intravaginal si poate fi tinut trei saptamani. Contine aceiasi hormoni ca si anticonceptionalele. Nu protejeaza de BTS. 

Sterilizarea este o metoda disponibila atat pentru femei, cat si pentru barbati. Pentru barbati tehnica se numeste vasectomie si consta in sectionarea tubilor ce transporta sperma. Este o metoda permanenta. Sterilizarea feminina chirurgicala este o metoda definitiva care consta in sectionarea trompelor uterine. 

Contraceptia de urgenta: Cea mai folosita metoda este administrarea pastilei de a doua zi – ofera protectie in 95% din cazuri. Alta metoda este inserarea steriletului in primele cinci zile de la contactul neprotejat. 

Prezervativul masculin este una dintre cele mai folosite metode de contraceptie. Este usor de folosit, ieftin si ofera protectie impotriva BTS: gonoree, chlamidya, HIV. Rata de preventie este de 99%. 

Prezervativul feminin ofera protectie in proportie de 95% din cazuri si, de asemenea, ofera o oarecare protectie fata de BTS. Este mai scump decat cel masculin si are o probabilitate mai mare de a se rupe. El poate fi introdus cu maxim opt ore inainte de contactul sexual. 

Contraceptivele injectabile ofera protectie pentru trei luni. Sunt eficiente in 99% din cazuri.

Dr. Erna Stoian 

Medic primar obstetrica-ginecologie 

Metropolitan Hospital, Bucuresti 

Telefon 0372/42.42.42. 

office@metropolitanhospital.ro