Efectul radiatiilor solare: Tot ce trebuie sa stii

Categorie Sanatate

efectul-radiatiilor-solareSoarele este deja prezent in fiecare zi, iar pielea noastra nu este inca suficient pregatita pentru a "da ochii" cu el. Ce trebuie sa stim pentru a ne proteja de efectele nefavorabile ale soarelui?

Sa aflam mai intai ce inseamna UV si cum actioneaza aceste radiatii asupra pielii. Soarele emite un spectru de raze compus din: 

- Radiatii gamma; 

- Raze X; 

- Ultraviolete (UV) : UVA, UVB, UVC; 

- Lumina vizibila; 

- Infrarosii; 

- Unde radio. 

O parte importanta e absorbita de ozon, picaturile din atmosfera si de praf. Pe suprafata Pamantului ajung doar 2/3 din acestea: UV (10%), lumina vizibila (50%) si infrarosiile (40%). Efectele asupra organismelor vii variaza in functie de: 

- altitudine; 

- particulele de apa sau poluare; 

- unghiul sub care razele soarelui ating pamantul (formand anotimpurile); 

- stratul de ozon. 

Radiatiile UV sunt cele care dau modificarile cele mai importante de la nivelul pielii. Cunoscand proprietat ile diferitelor tipuri de radiat ii, putem lupta impotriva efectelor nefavorabile.

Efectele nefavorabile ale radiatiilor UV asupra pielii: 

1. Inflamatie/eritem: apare la 30 de minute pana la 8 ore (cu un varf la 12-24 ore) de la expunere si scade dupa 72 ore. Radiatia UVB (cu lungimea de unda 300 nm) este cea mai eritematogena. 

2. Arsura solara este o reactie toxica, infl amatorie la nivelul pielii, produsa de radiatia UVB, prezentand semnele clasice de inflamat ie: roseata, caldura, durere si edem. 

3. Pigmentarea imediata, persistenta si tardiva: de la o culoare cenusie/gri-brun la pigmentare persistenta, ce dureaza aproximativ doua ore. Bronzul de durata (culoarea bruna) apare prin expunere de ore, zile si persista saptamani, luni. 

4. Fotoimbatranirea sau hiperplazia epidermica este ingrosarea epidermei, cu o ridare accentuata in zonele fotoexpuse; apare la ore-zile de la expunere la UVB si UVC (mai putin UVC) si dureaza doua-trei saptamani. 

5. Imunosupresia (scaderea imunitatii): poate duce la cresterea posibilitatii aparitiei unor boli infect ioase (de exemplu: Herpes simplex), altereaza ADN-ul (putand duce la carcinogeneza), precum si posibilitatea exacerbarii unor boli cu fotosensibilitate.

Efectele soarelui asupra pielii

Sa vedem in continuare cum ne pigmenteaza soarele pielea: de la cele mai simple si benigne leziuni, pana la cele mai grave. 

1. Lentigo solar – pete brune – deschise pana la brun inchise, ce apar in zonele expuse: fata dorsala a mainilor, zonele de extensie ale antebratelor, toracele superior si fata. 

2. Efelidele (pistruii) sunt de fapt lentigine cu diametrul mai mic de 6mm. 

3. Poikilodermia Civatte – localizata pe zonele laterale ale gatului. 

4. Keratoza actinica este o leziune precanceroasa ce se poate transforma destul de usor intr-un epiteliom spinocelular, cu risc cancerigen foarte inalt. Se localizeaza pe fata, gat, dosul mainilor si apare la cei cu tenul mai deschis la culoare, parul blond si ochi de culoare deschisa. 

5. Epiteliomul bazocelular este o tumora cutanata cu evolut ie lenta, ce metastazeaza foarte rar. 

6. Epiteliomul spinocelular este o tumora maligna a epidermului, avand o evolutie mai rapida decat epiteliomul bazocelular si este mult mai invaziv. Metastazeaza pe cale limfatica. 

7. Melanomul este o tumora maligna de origine melanocitara, metastazeaza la distanta, e foarte agresiv, ducand la deces in cat iva ani. Poate fi curabil doar daca este depistat si tratat in formele incipiente

Ce este SPF-ul si de ce este important?

SPF-ul reprezinta raportul dintre cantitatea minima de UVB necesara pentru a produce o reactie eritematoasa minima printr-un film protector de crema si cantitatea de energie necesara pentru a produce acelasi grad de eritem fara aplicarea vreunei creme de protectie.

Reprezinta, de asemenea, unitatea de masura a eficientei produselor pentru protectia solara. Variaza de la 2 la 100, iar mai nou tot ce este peste 50 fiind catalogat drept 50+. Eficacitatea unei creme de fotoprotectie depinde si de fototipul individual, cantitatea si frecventa aplicatiilor cremei, cantitatea de crema absorbita, precum si de activitatea intreprinsa (de exemplu: inotul indeparteaza mai repede crema si necesita aplicatii repetate).

Clasificarea fototipurilor 

Fototipul = capacitatea diferita a pielii de a se bronza sub actiunea razelor ultraviolete 

- Fototipurile se folosesc pentru a consilia persoanele privind riscul expunerii la soare. 

- Fototipurile I, II si III prezinta risc de a dezvolta toate tipurile de afect iuni induse de UV: fotoimbatranirea cutanata (riduri, lentigo solar, keratoze actinice); cancere cutanate de diferite tipuri (carcinoame bazocelulare, spinocelulare etc.) si melanoame maligne. 

- Gradul de bronzare este determinat genetic; cantitatea de melanina este de cinci ori mai mare la fototipurile IV - VI decat la cele I-III, melanina avand rol protector impotriva cancerului de piele.

In incheiere, doresc sa subliniez important a folosirii celui mai adecvat produs, in functie de tipul tenului si zona unde se doreste a fi aplicat. Copiii au o gama foarte variata de produse, fiind special create pentru pielea lor sensibila.

Expert: Dr. Ioana Alexandrescu 

Medic specialist dermatologie 

Anima Victoriei