Ghid de prim ajutor - infarctul miocardic

17. 8. 2021

 

Ghid de prim ajutor - infarctul miocardic

Infarctul reprezinta necroza unei portiuni din muschiul inimii, ca urmare a ischemiei prelungite, ce se produce prin scaderea fluxului de sange ce iriga muschiul inimii. Aceasta se datoreaza fie unui spasm la nivelul arterelor coronare fie datorita obstruarii lumenului unei ramuri a arterelor coronare. 

Simptomul caracteristic este durerea toracica de intensitate mare, aparuta de obicei la efort dar nu numai, cu caracter de constrictie, gheara, apasare, cu durata de peste 30 minute, care poate iradia  la baza gatului, in umar sau in membrul superior stang, insotita de transpiratii si anxietate. 

Cand apar astfel de simptome, mai ales daca nu cedeaza la repaus sau dupa administrarea de nitroglicerina sublingual, trebuie avut in vedere un posibil infarct miocardic.

Primul ajutor: 

  • repaus: se va intrerupe orice efort fizic 
  • se solicita ajutor medical calificat 
  • bolnavul constient va mesteca jumatate de comprimat de Aspirina 
  • se evalueaza functiile vitale si daca este nevoie se incep manevrele de resuscitare cardio-respiratorie 
  • daca bolnavul este singur poate fi de ajutor sa-si pastreze calmul, sa inspire adanc  si sa incerce sa tuseasca cu putere; repetand aceasta succesiune inspir adanc-tuse se asigura o mai buna oxigenare si se stimuleaza circulatia sangelui spre inima.

 

Sursa:  sfatulmedicului.ro