De ce este tartrul periculos pentru sanatatea dentara?

18. 8. 2021

Tartrul este unul dintre cei mai aprigi dusmani ai sanatatii orale. Acesta apare din cauza bacteriilor generate de resturile alimentare si se prezinta sub forma unor depuneri pe dinti. Totusi, de ce este tartrul periculos pentru sana tatea dentara si cum putem sa scapam de acesta?

Mai multi factori favorizeaza aparitia tartrului, dar, in primul rand, acesta apare de la un periaj dentar necorespunzator. Persoanele care au dintii inghesuiti prezinta un risc mai mare de aparitie a tartrului, deoarece periajul nu poate fi efectuat ca la carte. La fel de importanta este si alimentatia, anumite alimente fiind cele care favorizeaza tartrul.

Contra credintei populare, tartrul nu se depunde doar pe dintii naturali, ci si pe lucrarile protetice. Acesta incepe sa se depuna inca de la varsta aparitiei dintilor definitivi. Periajul trebuie sa dureze minim trei-patru minute. Periajul de seara are ca scop indepartarea resturilor alimentare si mentinerea cavitatii in conditii constante de umiditate si oxigenare redusa, deoarece repausul partilor moi favorizeaza dezvoltarea florei microbiene. Periajul de dimineata actioneaza ca un masaj asupra gingiei, stimuland circulatia si vascularizatia gingivala.

Cum se indeparteaza tartrul?

Tartrul poate fi indepartat doar de catre medicul stomatolog, iar metoda poarta denumirea de detartraj dentar. Acesta este, de fapt, un tratament ce consta in indepartarea depozitului de tartru prin intermediul ultrasunetelor. Interventia cu pricina este non-invaziva si nedureroasa. Detartrajul dentar ar trebui sa fie realizat o data la sase luni, iar pentru fumatori, o data la fiecare trei luni. In cazul femeilor insarcinate, tartrul se depune mai repede.

Ce se intampla daca pacientii nu indeparteaza la timp tartrul?

Prezenta tartrului poate duce, in timp, la inflamarea gingiei, (gingivita), care se manifesta prin umflare, inrosire si sangerari ale gingiei. Daca boala nu este tratata, gingia se va retrage si va lasa radacina dintilor descoperita si predispusa aparitiei cariilor. Tartrul afecteaza si osul retroalveolar, care se retrage, afectand stabilitatea dintilor. In timp, acestia vor cadea. Cea mai performanta metoda de indepartare a tartrului este detartrajul cu ultrasunete si periajul profesional. Pacientii trebuie sa stie ca detartrajul nu afecteaza smaltul dintilor si nici nu ii face pe acestia mai sensibili.

 

Autor: DR. IONUT LEAHU

Medic stomatolog, competenta implantologie orala