Crema perfecta e aceea care ti se potriveste

3. 1. 2022 · Consultantul Sensiblu in frumusete si sanatate · 4 minute de citit

De ce crema nu lipseste din rutina zilnica

Pielea fetei, in permanenta in contact cu mediul exterior, merita toata grija si atentia ta. Fiind supusa la tot felul de agresiuni externe, cum sunt vantul, aerul rece sau uscat si chiar poluarea, ea trebuie protejata printr-o hidratare cat mai buna, prevenind, astfel, imbatranirea prematura. Aici intervine crema, al carei rol principal este acela de a mentine hidratarea pielii si chiar de a aduce un aport de hidratare in straturile epidermei. Alege crema potrivita tenului tau si include hidratarea in rutina ta de ingrijire atat dimineata, cat si seara.

Alege crema potrivita pentru tipul tau de ten

Este adevarat ca fiecare tip de ten are anumite nevoi specifice si este important sa folosesti o crema adecvata, pentru rezultate optime. Normal, uscat, mixt, gras, sensibil sau acneic, toate tipurile de ten merita iubite si ingrijite, si daca faci asta in fiecare zi, pielea ta se va simti bine si se va vedea asta. Primul pas este sa identifici ce fel de ten ai tu.

Tenul uscat

La prima vedere are un aspect de invidiat, fara comedoane sau impuritati, insa textura sa delicata, subtire, intinsa il predispune la iritatii, exfolieri sau aparitia ridurilor fine. Cu dragostea pe care i-o oferi in fiecare zi, avand grija sa il hidratezi tot timpul si mai ales atunci cand ai senzatia de uscaciune sau usturime, tenul tau va fi protejat si cu adevarat de invidiat.

Poti alege o crema ultra hidratanta si energizanta cum este Gel-crema hidrantata Ginzing de la Origins, conceputa special pentru un ten insetat, cu tehnologia Hydra-Hug ce mentine pielea hidratata in profunzime, sau o crema de zi cu textura densa cum este Apivita Aquabeelicious, imbunatatita cu flori de cistus, iris, trandafir salbatic si miere, toate ingrediente hidratante pentru refacerea celulara a pielii.

Tenul gras

Daca pielea ta devine uleioasa la scurt dupa curatare, simti nevoia sa te speli pe fata in mijlocul zilei si folosesti frecvent servetele pentru matifiere si pudre pentru a masca luciul, inseamna ca tipul tau de ten este gras.

Include, cu toata dragostea, in rutina ta de ingrijire o crema de zi cu densitate usoara, cum este Apivita Wine Elixir ce reactiveaza tineretea pielii, imbunatatindu-i densitatea si elasticitatea si reducand aspectul ridurilor. Pentru a oferi un aspect mat tenului, reechilibrand excesul de sebum, poti opta pentru crema de zi cu textura usoaraApivita Aquabeelicious.

Tenul normal/ mixt

Acest tip de ten este frecvent intalnit. Daca si tu identifici, pe fata ta, binecunoscuta zona T, care cuprinde trio-ul frunte-nas-barbie, cu tendinta de a se ingrasa mai repede, in timp ce restul fetei are un aspect normal sau chiar uscat, inseamna ca ai tenul mixt.

O crema ca Renew L1 Silky Touch, Dr.Grandel, ce ofera tenului o senzatie de catifelare uniforma, poate fi alegerea din dragoste pentru acest tip de ten. Extractul de alge de zapada din compozitia ei reda frumusetea pielii, protejand fibrele de colagen si imbunatatind elasticitatea. Ideala pentru tenul normal si mixt este si crema gel hidratanta Hidraskin Light, Darphin, cu tehnologia HYDRA-STRUCTURE™, un complex hidratant si inalt-performant de ingrediente din natura.

Tenul sensibil

Pielea fiecareia dintre noi reactioneaza la factorii externi puternici, cum sunt vantul, caldura, poluarea, insa atunci cand reactiile tenului tau sunt foarte rapide si ai senzatii de intidere a pielii, de intepaturi sau apar semne vizibile de roseata, descuamare fina, cuperoza, inseamna ca tenul tau este sensibil.

Mai multa sensibilitate cere mai multa dragoste, de aceea iti recomandam sa alegi cu grija crema pe care o incluzi in rutina ta zilnica. De exemplu Crema hidratanta prebiotica Toleriane Sensitive, La Roche-Posay, special conceputa pentru pielea sensibila si foarte sensibila, actioneaza direct asupra microbiomului, bariera care protejeaza in mod natural pielea. Sau crema hidratanta formulata cu secretie de melc si venin de albina de la Benton, hidrateaza profund pielea si ajuta la stimularea productiei de colagen.

Tenul acneic

Acest tip de ten este asociat in special cu varsta adolescentei, insa adevarul este ca si persoanele adulte se pot confrunta cu imperfectiuni ale pielii specifice tenului acneic. Dragostea de sine gaseste solutii si pentru astfel de probleme, in asa fel incat pielea ta sa aiba aspectul pe care ti-l doresti.

Alege cu drag o crema pentru ten acneic cum este Zitcontrol de la Acnemy, cu niacinamide si acid salicilic, si vei vedea efectele cu ochiul liber. Vei observa ca inflamatia si roseata, atat a punctelor albe, cat si a pustulelor sunt reduse substantial. Crema Normaderm Phytosolution, primul produs Vichy pentru ingrijirea zilnica a tenului cu tendinta acneica, corecteaza fiecare stagiu al patogenezei acneei si hidrateaza pielea pe durata intregii zile.

Si nu uita, dragostea pe care ti-o oferi in fiecare zi se citeste pe chipul tau!

Consultantul Sensiblu in frumusete si sanatate