Ce beneficii are cromul asupra sanatatii organismului

18. 7. 2022 · Consultantul Sensiblu in frumusete si sanatate · 7 minute de citit

Cromul din alimente

Cromul este un oligoelement implicat in numeroase procese metabolice, ale carui roluri in organism nu pot trece neobservate. Metalul este necesar doar in cantitati foarte mici si exista dezbateri legate de administrarea suplimentelor de crom sub forma unui compus denumit picolinat de crom. In acest articol poti afla mai multe despre beneficiile cromului, sursele alimentare, simptomele carentei de crom si efectele excesului.

Ce este cromul?

Cromul este un oligoelement din clasa metalelor, un mineral de care organismul are nevoie in cantitati foarte mici. El este prezent in mod natural in numeroase alimente, dar in cantitati foarte mici. Atunci cand vorbim despre crom, beneficiile sunt numeroase: el pare sa imbunatateasca efectele insulinei si este implicat in procesele de descompunere si absorbtie a carbohidratilor, proteinelor si grasimilor. Absorbtia intestinala de fier este favorizata de vitamina B3 si de vitamina C [1]. 

In forma sa pura, culoarea cromului este un argintiu cu tente albastrui. El oxideaza rapid, insa, capatand culoarea rosie, mai bine cunoscuta [2]. 

Beneficiile cromului

Cromul este, in mod natural, implicat intr-o serie de procese metabolice carora le este indispensabil. In plus, pare sa aiba unele beneficii demonstrate stiintific in anumite boli si afectiuni.

Cromul si diabetul

Oamenii de stiinta au studiat timp de multi ani efectele cromului asupra diabetului de tip 2. Unele studii nu au indicat nici un fel de beneficii, dar altele au demonstrat ca acest oligoelement are capacitatea de a scadea valoarea glicemiei si doza de insulina necesara pacientilor. 

Beneficiile cromului asupra diabetului se extind inclusiv asupra femeilor insarcinate. Dar nu exista inca unanimitate in ceea ce priveste efectele administrarii unui supliment si este necesar ca studiile sa continue [3].

Cromul si obezitatea

Suplimentele de crom sunt adeseori recomandate ca adjuvante in timpul curelor de slabire, spunandu-se despre ele ca reduc procentul de grasime corporala. Unele studii au demonstrat ca un supliment de crom poate contribui la scaderea in greutate si la cresterea masei musculare, altele nu au confirmat ipoteza. Cert este ca, in timpul curelor de slabire drastice, un supliment de crom poate fi de ajutor pentru a preveni un eventual deficit [4].

Cromul si sanatatea cardiaca

Studiile pe animale au demonstrat ca suplimentele de crom au un efect hipotensiv, dar acesta nu a putut fi replicat la oameni. Studiile clinice despre efectul cromului asupra colesterolului au avut rezultate incurajatoare: se pare ca reuseste sa scada valoarea colesterolului rau (LDL) si sa o creasca pe cea a colesterolului bun (HDL) [5].

Alimente bogate in crom

Cromul se gaseste in numeroase alimente consumate uzual, dar e important de stiut ca procesul tehnologic de productie a acestora poate afecta continutul acestui mineral. Avand in vedere acest lucru, este foarte dificil de calculat aportul zilnic. In plus, cantitatile de crom din alimente sunt de ordinul microgramelor.

Conform manualelor internationale, pentru crom, doza zilnica recomandata unui organism sanatos este de:

  • 35 micrograme pe zi pentru barbati;
  • 25 micrograme pe zi pentru femei;
  • 30 micrograme pe zi pentru barbatii cu varsta peste 50 ani;
  • 20 micrograme pe zi pentru femeile cu varsta peste 50 ani [6]. 

Printre alimentele bogate in crom se numara:

  • Carnea rosie;
  • Cerealele integrale;
  • Fructele si legumele, in special broccoli, portocalele si merele, strugurii, cartofii si fasolea verde [7]. 

Alimente bogate in crom

Simptomele deficientei de crom 

Exista anumite categorii de persoane care sunt expuse in mod deosebit carentelor:

  • Persoanele in varsta;
  • Persoanele care depun efort fizic intens;
  • Persoanele care au o alimentatie foarte bogata in zaharuri;
  • Gravidele [8]. 

In ciuda absorbtiei reduse (aproximativ 5% din aportul alimentar de crom este absorbit la nivelul intestinului), carenta reala de crom este rara. Alimentele bogate in zaharuri rafinate determina cresterea excretiei urinare a cromului.

Din studiile efectuate pana in prezent, se pare ca o carenta reala de crom se asociaza cu cresterea glicemiei, a trigliceridelor si colesterolului si, implicit, cu cresterea riscului de diabet si boala cardiaca [9].

Contraindicatii si efecte adverse 

Atunci cand decizi sa iei un supliment de crom fara reteta e important sa citesti prospectul si sa iei in considerare urmatoarele aspecte.

Alergii

Daca ai avut in trecut reactii alergice la orice medicamente sau daca stii ca esti alergic la vopsele, coloranti alimentari, conservanti sau alte produse, e de preferat sa citesti cu atentie ingredientele si sa ceri sfatul medicului.

Sarcina si alaptarea

Este foarte important sa primesti o doza adecvata de nutrienti, inclusiv vitamine, minerale si oligoelemente in perioada sarcinii si alaptarii. Dezvoltarea fetusului depinde de sursa constanta de nutrienti primiti de la mama. Pe de alta parte, suplimentele alimentare nu trebuie luate in doza prea mare, altminteri se pot dovedi nocive.

In alaptare, situatia este similara: un aport adecvat e esential, excesul trebuie evitat [5].

Interactiuni cu alte medicamente

Similar medicamentelor, suplimentele alimentare pot avea contraindicatii si pot interactiona in mod negativ cu alte substante.

Cromul administrat sub forma unui compus denumit picolinat de crom interfereaza cu absorbtia medicatiei pentru probleme tiroidiene. De aceea, medicamentele pentru tiroida trebuie luate cu minim 3 - 4 ore inainte de administrarea suplimentului de crom [2].

Cromul poate interfera si cu antiacidele, corticosteroizii, inhibitorii de pompa protonica, betablocantele, insulina, acidul nicotinic si chiar cu antiinflamatoarele nesteroidiene. De asemenea, exista interactiuni demonstrate intre crom si inhibitorii de prostaglandine [1].

Persoanele care primesc oricare dintre aceste medicamente, dar si pacientii care sufera de diabet ar trebui sa discute cu medicul inainte de a consuma un supliment de crom.

Efecte adverse

La dozele recomandate, nu s-au inregistrat efecte adverse ale suplimentelor pe baza de crom. Avand in vedere interactiunile sale cu alte medicamente si efectele pe care le poate avea in cazul anumitor probleme de sanatate, e preferabil sa discuti cu medicul inainte de a lua un astfel de supliment [4]. 

Excesul de crom

Excesul de crom in organism, crom provenit din surse alimentare, este considerat imposibil. Pe de alta parte, administrarea acestui supliment in doze mari poate scadea eficienta insulinei si poate determina iritarea tractului digestiv, prurit si inrosirea pielii [3].

Specialistii au raportat cresterea frecventei cardiace, aparitia de aritmii si de probleme hepatice generate de excesul de crom. Utilizarea excesiva a suplimentelor pe baza de crom poate afecta, de asemenea, rinichii [3]. 

Unele studii sustin ca suplimentele cu crom agraveaza simptomele de depresie si anxietate si acutizeaza schizofrenia. Persoanele cu probleme de sanatate mintala ar trebui sa discute cu medicul inainte de a lua un asemenea produs [9]. 

Nu in ultimul rand, tine cont de faptul ca exista diferente esentiale intre cromul de origine alimentara si cel industrial. Cromul natural este un crom trivalent si lipsit de toxicitate. Cromul industrial este o forma de crom hexavalent si este absorbit la nivelul pulmonilor, al tractului digestiv, al mucoaselor si pielii si are efecte toxice importante, fiind considerat carcinogen [7]. 

O alimentatie echilibrata este de maxima importanta in prevenirea bolilor si in mentinerea unei bune stari de sanatate. Studiile au demonstrat, de fiecare data, ca administrarea nutrientilor sub forma suplimentelor alimentare nu are acelasi efect ca preluarea acestuia din alimentatie.

Carenta de crom este rara. Avand in vedere ca nu au fost raportate cazuri de intoxicatie ca urmare a unui aport prea mare de crom alimentar, nu exista o doza maxima admisa. Totusi, o doza mare de crom primita sub forma suplimentelor alimentare poate determina probleme digestive, hipoglicemie, insuficienta renala si hepatica, de aceea este recomandat sa nu depasiti doza zilnica recomandata. 

Bibliografie:

  1. https://www.medicalnewstoday.com/articles/288177#cautions_about_supplements afisat la 12.07.2022;
  2. http://lpi.oregonstate.edu/mic/minerals/chromium afisat la 12.07.2022;
  3. http://www.rxlist.com/chromium-page2/supplements.htm#SafetyConcerns afisat la 12.07.2022;
  4. https://www.nature.com/articles/srep45279 afisat la 12.07.2022;
  5. https://ods.od.nih.gov/factsheets/Chromium-HealthProfessional/ afisat la 12.07.2022;
  6. https://www.healthline.com/nutrition/chromium-picolinate#supplements afisat la 12.07.2022;
  7. https://www.mountsinai.org/health-library/supplement/chromium afisat la 12.07.2022;
  8. https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/chromium/ afisat la 12.07.2022;
  9. https://www.mayoclinic.org/drugs-supplements/chromium-supplement-oral-route-parenteral-route/side-effects/drg-20070098 afisat la 12.07.2022